Daily Archives: noiembrie 9, 2022

Închideți-le fraților, pe toate!

Spectacol ieftin la Ciulnița, unde s-au dezbătut… mirosurile cu care Clean Tech afectează glandele olfactive fine ale slobozenilor. Care slobozeni, pentru că eu am văzut acolo numai politicieni?! Fiecare țipând ca din gură de șarpe ca și cum mâine vor fi alegerile și, nu-i așa, mai este un os de ros dând cu bâta-n.. baltă,…

0

“Crosul Speranței” – Munteni Buzău – Ediția I

  ”Nu te opri! Nu te opri! Hai că poți!” Sâmbătă, 5 noiembrie, pe șoseaua secundară din interiorul comunei Buzău, a fost organizată prima ediție a competiției sportive “Crosul Speranței”. A fost un real succes, care sperăm să scoată sportul școlar din lâncezeala impusă de pandemie și să determine elevii din școlile ialomițene să vină…

0

Fii alătruri de noi! Fă o bucurie, schimbă un destin! Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița în parteneriat cu Asociația A.D.M.I.S, Ziarul Ialomița și Biblioteca Orășenească Amara au inițiat proiectul socio-educațional intitulat „Dăruiești o carte, dăruiești împliniri, dăruiești o carte, dăruiești bucurii!”, care are ca scop implicarea copiilor, adolescenților și nu numai în activități de responsabilizare…

0

Expoziţia „Muzeul pentru tine!” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

  Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: Expoziţia „Muzeul pentru tine!” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, propune publicului larg, comunităţii industriilor culturale şi creative, mediului politic şi administrativ o expoziţie inedită despre valoarea patrimoniului cultural şi a colecţiilor muzeale pentru societate….

0

„Fir cusut și țesut” la Muzeul Județean Ialomița

  Tradițiile din strămoși sunt parte integrantă din ființa noastră, iar în conștiința colectivă a unei comunități devin adevărate puncte spirituale de care ne legăm, fie chiar și inconștient, legăturile cu rădăcinile ancestrale ale fiecăruia dintre noi. Sub genericul „FIR CUSUT ȘI ȚESUT”, a avut loc la Muzeul Județean Ialomița, vernisajul unei expoziții-eveniment, care cuprinde…

0

Teritoriul patriei pus la dispoziţia teroriştilor planetari

Dacă spoliatorii de la vîrful statului nu sînt logaţi la robinetul cu banii națiunii, e ca şi cum cineva i-ar da afară pe beţivi dintr-o crîşmă şi ei ar intra într-o alta. Se reorientează rapid. Aleşii noştri tratează mandatul ca pe un bar din Occident. Intră şi ei să bea un altfel de cocteil, apoi…

0

B L I T Z

Gabriel Liiceanu despre „România educată” Într-un interviu acordat pentru „Spotmedia.ro”, cunoscutul filozof Gabriel Liiceanu a declarat că „depinde pe ce mână e lăsată istoria, pe mâna lui Carol I sau a lui Gheorghiu Dej”. Dar, în rest, când îți apare un personaj cu un discurs minunat, nu poți ști. „Când am auzit de „România educată”,…

0

Dor de uniformă și ghiozdan

Patina timpului care trece peste anii noștri se regăsește în fizionomia fiecăruia, iar fiorul tinereții este asemenea stropirilor de rouă care se înșiră pe firul amintirilor. Pare greu să-ți pui în ordine gândurile, dar vorba scrisă te îndeamnă să-i citești prefața, și-atunci rămâi surprins de trecerea timpului. Te liniștești, te resemnezi și îți inviți inima…

0

Fotografia Săptămânii Cumperi „Puiul Fericit”, îl bagi la cuptor, îl prăjești la gaz sau electric și observi că a devenit trist. Tristă e și gospodina, după ce se uită la contor. Totuși, nu înțelegi de ce cineva rămâne în continuare „prea fericit”, chiar dacă lumânările, colacii și grâul pentru colivă s-au scumpit mult. Extra Viral…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved