Daily Archives: octombrie 7, 2022

0

Eveline Păuna, Lamia Beligan și Maria Gheorghiu ne-au onorat și încântat cu prezența lor la Salonul Anual de Carte

  Joi, 6 octombrie, începând cu ora 16.30, Salonul Anual de Carte a continuat cu două momente deosebite cuprinse în programul acțiunilor. Primul a constat în două lansări de carte: ”Dincolo de ferestre. (tele)nuvelă de carantihnă” și ”Muzeul vârstelor. Istoria imaginată a unei capodopere” – autor Eveline Păuna, iar cel de-al doilea moment s-a numit…

0

Ziua scriitorilor ialomițeni la Salonul Anual de Carte

Motto: ”Dacă vrei să obții cheia succesului, pierde-te prin labirintul cărților și soarbe din nectarul cunoștințelor”. Luni, 3 octombrie 2022, la orele prânzului, lumea cărților și-a redeschis porțile la Slobozia cu cea mai importantă manifestare culturală, tradițională, de referință pentru comunitatea județeană și națională, Salonul Anual de Carte, ajuns la a XXXI-a ediție. Organizatorii, respectiv…

0

Presa germană main-stream a descoperit roata

  Presa germană main-stream a descoperit roata, după 8 luni de documentare și anchetă: întreaga politică sanitară globală, în plandemie, a fost concepută și condusă, cu mână de fier, de cele patru O.N.G.-uri pe care le deține sau le coordonează Bill Gates. Dar această realitate era la vedere. Era tigrul din sufragerie, pe care aceeași…

0

O noapte de vis la Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” din Slobozia

Vineri, 30 septembrie, manifestări de anvergură națională în România, organizate în cadrul evenimentului „Noaptea Bibliotecii”, în toată țara numeroase biblioteci deschizându-și porţile în afara orelor programului de lucru pentru a-și primi oaspeţii cu experimente culturale în premieră. Printre ele, cu o ofertă generoasă s-a aflat și Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița, care a organizat acțiuni…

0

Spovedanie cu pipăială

Pamflet Spovedanie cu pipăială Am în față Lista păcatelor pentru spovedanie. Este vorba de „Îndreptarul pentru spovedanie”, care cuprinde cele 193 de păcate pe care nici nu te gândești să le comiți. Suntem învățați că dacă te gândești să mergi la spovedanie trebuie să răspunzi unei largi liste de întrebări. Păcatele care trebuie mărturisite nu…

Istoria topoarelor

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: Istoria topoarelor Topoarele au fost, inițial, unelte confecționate din piatră, numite și topoare de mână. Acestea nu aveau mâner, ci erau alcătuite doar din capul de topor, care era realizat din silex sau din piatră cioplită. Aceste tipuri de topoare datează din epoca de piatră și demonstrează iscusința și răbdarea…

0

Vestigii istorice vechi de două mii de ani descoperite pa Piscu Crăsani

Descoperire deosebită a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani, aflat pe arealul comunei Balaciu! În cadrul campaniei de cercetare arheologică sistematică din această toamnă, lucrările din acest sit au scos la suprafață un vârf de lance din fier cu o vechime de peste 2.000 de ani, atribuit comunităților geto-dace din această zonă,…

0

Unirea Slobozia aduce pe final de an la Slobozia trei echipe din lumea bună a fotbalului românesc

La sfârșitul săptămânii trecute, Federația Română de Fotbal a dat publicității un comunicat de presă privind componența grupelor care continuă aventura în Cupa României. Un sistem care a nemulțumit multă lume… bună din fotbalul românesc, dar care pentru noi slobozenii este ca o mană cerească: Unirea Slobozia va întâlni pe teren propriu două echipe din…

0

Pericol de Rabie la Bruxelles și lovitura de măciucă ONU

De când cu gândacii, lăcustele și greierii a explodat și teoria chibritului: mai nou, se pedalează pe „drepturile animalelor”, după ce asasinii economici au ucis milioane de păsări de curte motivând o așa-zisă „gripă aviară”. În spiritul aceleiași „pandemii a absurdului”, ministrul mediului din țara lui Papură – scuze – Sparanghel Vodă – a dat…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved