Daily Archives: octombrie 15, 2021

0

Gândaci de bucătărie

  Dan Elias Nu am vrut să scriu aceste rânduri. Am încercat să evit subiectul focului de la spitalul din Constanța pentru un motiv simplu; m-am săturat să tot vorbesc despre responsabilitatea celor care prin natura activității sunt în slujba cetățenilor, plătiți de cetățeni și au în grijă viața noastră. Aici nu mă gândesc numai…

0

IOHANNIS A SPART GEAMURILE CONSTITUŢIEI DE NENUMĂRATE ORI

* Izgonit cu fluierături din Palatul Victoria, pardon, din gradina zoologică a palatului, la fel cum e izgonită o potaie, cu 281 de voturi „pentru” şi niciunul, „împotrivă”, Cîţu s-a „bucurat” de o bătaie la zero! * Individul trebuia scos cu izoleta şi internat într-un „spital” unde ferestrele şi uşile sînt blocate după internare! *…

0

Conacul Bolomey, ieri, azi și… mâine

Conacul Bolomey, monument istoric și de arhitectură, a intrat în reabilitare în primăvara acestui an când Consiliul Județean Ialomița a semnat contractul de execuție a lucrărilor. Restaurarea presupune ample lucrări de arhitectură, interioare și exterioare, lucrări de consolidare și refacere a fundației, precum și refacerea parcului dendrologic care înconjoară obiectivul. Potrivit istoricilor, volumul conacului era…

0

Fotbal, Liga 4

A început Avântul Rovine să gâfâie, sau și-a revenit Unirea Scânteia? Avântul Rovine rămâne lider după ce a învins lanterna Unirea Scânteia. A fost, totuși, o victorie fără glorie după ce practic gazdele s-au chinuit acasă cu lanterna Unirea Scânteia, echipă care a înscris trei goluri după ce în precedentele cinci etape nu reușise să…

Rezultate, Liga 5 – Seria 1

Meci spectaculos la Săveni, Diana Scânteia… moare dar nu se predă Unirea Mihail Kogălniceanu nu s-a prezentat la meciul programat în deplasare la AS Căzănești (mai mulți jucători ai echipei au fost depistați pozitiv) și pierde meciul cu 3-0, astfel că gazdele rămân pe primul loc, cu un punct mai mult decât Real Cosâmbești, care…

0

Fotbal, Liga 3, Seria 3

Ionuț Cositoru înscrie din nou pentru Recolta Gh. Doja, CSM Fetești pierde la masa verde pentru… lipsă de asistență medicală Recolta Gheorghe Doja a cedat greu în deplasare la Gloria Albești, după ce a condus prin golul înscris în minutul 25 de Ionuț Cositoru, cel care a adus echipei dojene și victoria din etapa precedentă…

0

Comunicat al Asociației Județene de Fotbal Ialomița

“Consiliul Judetean Ialomita sprijina fotbalul judetean” Asociatia Judeteana de Fotbal Ialomita, in calitate de beneficiar, implementeaza proiectul “Performanta si Fair-Play in fotbalul Ialomitean”, editia a II a, finantat de Consiliul Judetean Ialomita prin programul “Promovarea sportului de performanta”, reglementat prin OUG nr. 57/2019 privind Codul adminstrativ, Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului, Ordinul…

Grad scăzut de vaccinare în comunitățile preponderent rome

De frică să nu devină infertili sau să fie „cipați”, romii din Ialomița nu vor să se vaccineze Instituția Prefectului Județului Ialomița a convocat în data de 4 octombrie 2021 o ședință de lucru – Grupul de Lucru Mixt pentru Romi al județului Ialomița în cadrul căreia s-a dezbătut gradul de vaccinare în comunitățile cu…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved