Daily Archives: septembrie 4, 2020

Gheorghe Tinel, supărat pe dadp-iștii slobozeni

Prima zi a campaniei electorale a debutat cu o plângere din partea deputatului Tinel Gheorghe, președintele PNL Ialomița, prin care sesiza IPJ că afișele candidaților formațiunii politice au dispărut la nici două ore de la lipirea acestora. Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, liderul liberalilor ialomițeni a scris că „s-au identificat vinovații, aceștia…

0

Educația pozitivă sau cum să creștem copii fericiți

  Când folosim conceptul de „educație pozitivă”, ne referim în acest context la aspectul de utilitate, astfel încât să împlinim pe termen lung atât binele copilului, cât și binele adultului. Iar când spunem „bine” ne referim la a șlefui atitudini, resurse, abilități, strategii pentru a face față provocărilor vieții și a atinge succesul dorit, potrivit…

0

Pentru deschiderea noului an școlar în deplină siguranță, viceprimarul Gabriel Mușat s-a așezat la masa dezbaterilor cu directorii unităților de învățământ din Slobozia

  Deschiderea anului școlar în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și cadre didactice reprezintă o prioritate pentru toți factorii decizionali. Viceprimarul Gabriel Mușat și directorul economic, Adrian Trifan, s-au așezat la masa dezbaterilor joi, 27 august, cu directorii unităților de învățământ pentru a stabili necesarul de materiale, să identifice resursele financiare și procedurile de…

Comuna Traian a încheiat cu succes proiectul „Împreună inovăm”

  * Autoritatea locală a licențiat cinci servicii sociale care se adresează copiilor, adulților și bătrânilor pentru diferite probleme * Singurului proiect finanțat din POCU OS4.1. în regiunea Sud Muntenia ”Împreună inovăm – măsuri integrate de dezvoltare și incluziune socială în comuna Traian, județul Ialomița, cod 103113” a fost lansat în toamna anului 2017, în…

0

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: CÂNTARUL ROMAN DECIMAL

  Cântarul sau balanţa este un instrument pentru determinarea masei unui corp, constând dintr-o pârghie cu braţe egale şi două talere, care se echilibrează cu greutăţi etalonate. Primul aparat de cântărit a fost o balanţă utilizată de egipteni, în mileniul al patrulea î.Hr. Aceasta avea o formă extrem de simplă, braţul orizontal fiind susţinut la mijloc de un pivot şi dispus pe laterale, la distanţe egale,…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved