Daily Archives: iunie 17, 2020

0

La robinetul bugetului s-au mufat argaţii lui K. Johannes Un

Maria Diana POPESCU ART EMIS ACADEMY Cu mulţimea nu te joci. Psihologia mulţimii e aceeaşi indiferent de spaţiul geografic. Nici cu sceleraţii planetei nu te poţi juca. O scăpărătură de chibrit mortală – o crima abominabilă a expediat S.U.A. în anarhie, jaf, lupte de stradă. Prin contagiune, marile metropole europene. America fierbe între furie justificată…

0

Cum a ajuns contestatarul Tinel de două ori pe ușa din dos a Parlamentului

  Ne întoarcem puțin în timp și ajungem la alegerile parlamentare din 2012. Conform Legii Electorale, înainte de a fi depusă contestația privind legea votului uninominal inițiată de Ponta și Antonescu, contestație semnată de peste 50 de parlamentari PDL (dintre care nu putea să lipsească Gheorghe Tinel), Ialomița avea rezervate două locuri de senator și…

Deputatul Tinel Gheorghe: „Decizia CCR este un abuz constituțional fără precedent (…) S-a pronunțat din oficiu pe o HG necontestată”

La începutul acestei luni, CCR a declarat neconstituțională OUG 44/2020 privind prelungirea mandatelor aleșilor locali, pe care Parlamentul a modificat-o introducând un text prin care se susține ca data alegerilor să fie stabilită prin lege organică. Parlamentul însă nu poate stabili data alegerilor locale. Deputatul liberal Tinel Gheorghe consideră că decizia Curții este „extrem de…

Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved