Pontonul de la Stelnica, un pas înainte spre valorificarea potențialiului turistic al județului Ialomița

Vineri, 15 martie, la Stelnica s-a deschis un adevăratpod peste Dunăre privind exploatarea potențialului turistic al zonei ialomițene dintre Fetești și Giurgeni, și de aici mai departe, spre Delta Dunării: a avut loc recepția punctului de acostare recent construit pe malul stâng al brațului Borcea, pontonul care va permite deținătorilor de ambarcațiuni ușoare (bărci și șalupe) cu o lungime de maxim patruzeci de metri să se lanseze în apele Dunării atât în amonte (spre Fetești) cât și în aval (spre Giurgeni). Investiția se înscrie în strategia de dezvoltare a județului Ialomița de punere în valoare a malului stâng al Brațului Borcea, în vederea dezvoltării turismului cultural și pescuitului.

Investiția are o valoare de 1.934.700 lei și este realizată cu finanțare de la bugetul județului Ialomița (în valoare de 1.752.000 lei) și o cofinanțare din bugetul local al comunei Stelnica de 182.700 lei. Pontonul are o capacitate de 22 de persoane, este prevăzut cu două grupuri sanitare, o sală de așteptare, o magazie de unelte și o terasă amplasată la pupă.

Costel Brateș, primarul comunei Stelnica: Deschidem astăzi la Stelnica un nou capitol foarte important pentru județul nostru, deschidem o poartă către Europa prin realizarea acestei investiții care s-a realizat cu sprijinul Consiliului Județean. Vreau să-i mulțumesc domnului Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, pentru că a acordat această sumă consistentă, vreau să-i mulțumesc constructorului care a realizat acest ponton, domnului Mihai (care își are originile aici la noi, mama dumnealui s-a născut la Maltezi), domnului inginer Marian, firmei Nova Constrif din Slobozia, care a realizat infrastructura rutieră din zonă, tuturor celor care au pus umărul pentru ca această investiție să fie viabilă.

Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița:

Până la a avea sprijinul Consiliului Județean, trebuie să ai inițiativă, să găsești oportunitatea prin care să investești în parteneriat cu Consiliul Județean

Am mai consemnat intervețiile domnului Constantin Marin (Prefectul de Ialomița) și a președintelui Consiliului Județean Ialomița, domnul Marian Pavel.

Marin Constantin: Se întâmplă, în sfârșit, lucruri bune pe Dunărea asta pe care o avem de două mii de ani și de care noi, din păcate, ca județ nu am profitat economic, social și cultural așa cum ar fi trebuit. E un început, sunt sigur că vom fi în stare să ne promovăm locurile frumoase, tradițiile, obiceiurile, gastronomia specifică zonei, și aceea românească și aceea lipovenească, și atunci toată această vale a Dunării de la Fetești și până la Gura Ialomiței va avea de câștigat. Noi, ialomițenii, dar nu numai, vom avea de câștigat. Îl felicit pe primarul Costel Brateș, felicit și Consiliul Județean, locuitorii comunei Stelnica pentru că au ales un așa om preocupat de lucruri care nu s-au mai întâmplat niciodată aici.

SONY DSC

Marian Pavel: Da, această investiție nu se putea realiza fără sprijinul Consiliului Județean, și mulțumesc tuturor consilierilor județeni care au fost de acord cu acest lucru. Dar, până la a avea sprijinul Consiliului Județean trebuie să ai inițiativă, trebuie să găsești oportunitatea prin care să investești în parteneriat cu Consiliul Județean. Ceea ce a făcut Costel Brateș la Stelnica arată că se poate. Arată că se poate gândi la nivel de județ, pe lângă ceea ce facem noi, prin ADI, finanțând în fiecare localitate din Ialomița programe de dezvoltare locală, arată că putem face aceste parteneriate. Faptul că domnul primar a gândit, a venit cu acest proiect, în mare parte se trage din profesia lui, este inginer navigator, a trăit mulți ani pe mare, apoi în marină civilă. Bineînțeles că l-a ajutat și acest colț de rai pe care îl aveți la Stelnica. Vă mulțumesc tuturor și vă anunț că, împreună, vom continua aceste strategii și aceste parteneriate. Urmează să semnăm în scurt timp cu comuna Gheorghe Lazăr un proiect, altul cu comuna Adâncata, să asfaltăm drumul până la circuitul internațional, și așa mai departe.

La evenimentul de la Stelnica au participat locuitori ai comunei Stelnica, din localitățile apropiate, primarii din Fetești, Giurgeni, Mihail Kogălniceanu, dar și din localități mai îndepărate, reprezentanți ai presei locale.

De la Conacul Hagianoff, la conacul Bolomey cu punct terminus… Broscoiul Verde

Ne placem să credem că strategia Consiliului Județean privind valorificarea potențialului turistic și cultural oferit de Coridorul Ialomiței și cele două brațe ale Dunării vor fi continuate, pentru că semne avem: Conacul Hagianoff de la Manasia, salvat de o inițiativă privată cu fonduri europene în urmă cu mai mulți ani, acum Conacul Bolomey din Cosâmbești, ale cărui lucrări de reabilitare urmează să fie recepționate chiar în această primăvară, Mînăstirea Hagieni, situl arheologic medieval „Orașul de Floci” Giurgeni, Casa Memorială “Ionel Perlea” din Ograda, Biserica de Lemn “Sf. Nicolae”, strămutată de la Poiana în imediata vecinătate a Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia, atelierul de sculptură în aer liber Gabriel Manole din Perieți și, mai ales, Stațiunea Amara (din păcate, Apele Române țin în carantină un alt mare potențial turistic al județului, lacul Fundata). Și mai sunt, mănăstirile de pe deal în apropiere de Crăsani sau în luncă la Balaciu, conace lăsate de izbeliște pe la Urziceni, Borănești, Bărcănești, Condeești, conacul Boierului Pană de pe câmpul dintre Sudiți și Săveni sau conacul lui Aurelian Bentoiu din satul Progresul…, da, la Făcăeni, acolo unde din păcate casa lui Ștefan Bănulescu a fost demolată de unii dintre moștenitori, cu largul concurs al autorităților locale postdecembrie și cu … sprijinul unor neisprăviți de la Slobozia. Toate acestea dacă vorbim de Ialomița până la Giurgeni, dar potențial turistic avem și de la Urziceni spre București sau Ploiești: conacul lui Marghiloman de la Hagiești, bălțile dintre Sinești și Hagiești, cele de la Movilița, mănăstirea și barajul de la Dridu, așezământul cultural religios și ruinele conacului lui Barbu Catargiu (primul prim ministru al României) de la Maia, conacul lui Bâzu Cantacuzino cu anexele sale și crama fostului conac Herescu de la Jilavele.

Dar, ca să rămânem în zona pontonului de la Stelnica, haideți să ne închipuim că astfel de puncte de acostare vor apare în scurt timp pe malul drept al Dunării din zona Popinei Bordușani, apoi un altul pe malul stâng la Făcăeni (acolo unde ani și ani la rând a fost acostat vaporul restaurant purtând sigla Agrofam-ului Fetești), un altul la Vlădeni (acolo unde regretatul Lucian Corlău a reușit în vremuri vitrege să găsească soluții pentru construirea unei cabane turistice) și, cu punct terminus Ialomița la Giurgeni, de ce nu cu readucerea în peisaj a Restauantului Broscoiul Verde” și amenajarea plajei din apropiere sa.

Acum, nu știu dacă astea sunt visuri sau… vise! Eu, aș prefera să fie primele.

Nicolae TACHE

,

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved