145 de ani de apariția gazetei literare și politice „Timpul”

 

* Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urî neadevărul, ignoranța lustruită, cupiditatea demagogilor, suficiența nulităților.

Mihai Eminescu (TIMPUL, 28 septembrie 1880)

Acum 145 de ani, apărea la data de15 martie 1876, la Bucureşti, ziarul Timpul, (de patru ori pe săptămână între 15 martie 1876 și 16 mai 1876; zilnic între 17 mai 1876 și 17 martie 1884; 13 noiembrie 1889 – 14 decembrie 1900; ultima serie, 2 martie 1923 – 7 iulie 1924).

Scos de conservatori în perioada guvernării lor (1876), Timpul devine după câteva luni, odată cu venirea liberalilor la putere, un ziar de opoziție. Din 21 noiembrie, scriitorul și gazetarul Gr.H. Grandea primește însărcinarea de redactor. La începutul anului următor, 1877, conducerea ziarului îi revine lui Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici, care colaborase de la înființare, este angajat ca redactor al paginilor de politică externă și de literatură.

Timpul a fost înfiinţat la iniţiativa unor însemnaţi oameni de cultură: Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu, Vasile Pogor, Th. Rosetti. Publicaţia s-a bucurat de cel mai înalt prestigiu, ea impunând, încă de la apariţia sa, o direcţie nouă, modernă întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei critic şi sentimentul valorii estetice.

Începând cu anul 1876 şi până în 1883, Mihai Eminescu a lucrat ca redactor, fiind primul redactor al acestei publicaţii. După venirea lui Eminescu, paginile de cultură și beletristică ale gazetei și-au recăpătat vechea înfățișare. Poetul a scris numeroase articole, unele dintre ele adevărate studii de sociologie, de istorie socială, de realistă analiză a stării politice. Alături de Mihai Eminescu au mai lucrat şi publicat alţi mari oameni de cultură ai vremii: Ioan Slavici, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Al. Odobescu, Al. Macedonski, I. Creangă, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane (primar şi prefect de Iaşi), Ion Ghica, Eugeniu Carada (Ctitorul Băncii Naţionale Române), Lascăr Catargiu, V. Pogor (primar şi prefect de Iaşi), Duiliu Zamfirescu, Th. Rosetti.

La 2 iulie 1883, după îmbolnăvirea poetului, este numit director și redactor răspunzător M.Paleologu, pentru ca, o zi mai târziu să se anunțe că Eminescu ”a încetat de a mai lua parte la redacțiune”. O coaliție între conservatori și așa-numitul partid liberal-sincer are ca rezultat fuziunea dintre Timpul și Binele Public, la 18 martie 1884. Noua gazetă va purta numele ”România”. După cinci ani, Timpul reapare tot sub redacția lui M.Paleologu. Din 1890 va fi condus, între alții, de N.Filipescu. Ca urmare a unei reorganizări, la sfârșitul anului 1900 două dintre cele mai mari gazete conservatoare, Timpul și Constituționalul, sunt înlocuite prin Conservatotul. Alte serii din Timpul au apărut și după 1900.

În anul 1971, Marin Preda a lucrat ca şi corector la această publicație, Timpul, fiind una din cele mai importante tribune de manifestare ale “spiritului critic”, dimensiune esenţială a spaţiului cultural, apariţia sa fiind interzisă de regimul comunist.

Printre numeroasele traduceri apărute în Timpul sunt și cele făcute din scrierile lui Cervantes, Pușkin, Schiller, Gogol, E.A.Poe, Jules Verne ș.a.

În anul 1990, după Revoluţia Română din decembrie 1989, publicaţia a fost reînfiinţată, la iniţiativa unui grup de oameni de cultură ieşeni, de formaţii umaniste foarte variate. Mai întâi săptămânal de cultură, opinie şi atitutudine, apoi, din 1993 şi până în prezent ca lunar de cultură, TIMPUL s-a impus din nou pe piaţa publicaţiilor din România, bucurându-se de aprecierile personalităţilor vieţii culturale româneşti.

Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița deține în colecțiile sale gazeta Timpul – numerele din anul 1992, 1994, 1995 și 1996.

Bibliografie:

Dicționarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1979;

Dicționarul Presei Românești, Editura Științifică, București, 1995.

Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite”.

Mihai Eminescu (Timpul, 14 noiembrie 1880)

Vali Șerban,

documentarist Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate