13 – 14 august: „Trofeul Tinereții“ Amara 2022

* În luna august începe cea de-a 54-a ediție a „Trofeului Tinereții“ Amara 2022. Manifestarea își propune atragerea iubitorilor acestui gen muzical, în întreaga sa frumusețe, cât și promovarea tinerelor talente pe firmamentul valorilor muzicii ușoare.

Organizatorii acestui eveniment artistic național sunt Consiliul Local Amara, Consiliul Județean lalomița, prin Centrul Cultural „lonel Perlea“ Ialomița, și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, instituții care susțin și promovează muzica ușoară românească prin acest Festival – concurs, de interpretare a muzicii ușoare românești.

Începând cu anul 2014, Festivalul s-a aliniat celui mai înalt grad al calității, având pe scenă orchestra „extrasă” din Big-Bandul Radio, cu compozitorii Ionel Tudor și Andrei Tudor în componență.

Juriul acestei ediții este compus din: Horia Moculescu, Adrian Romcescu, Cristian Obrejan, Andreea Andrei și Mihaela Teodorescu.

Scena Festivalului „Trofeul Tinereții “- Amara a constituit rampa de lansare pentru numeroși artiști recunoscuți astăzi la nivel național, dintre care amintim: Mihaela Runceanu – câștigătoarea Trofeului în anul 1976, Angela Ciochină – câștigătoarea Trofeului în anul 1975, Mirela Voiculescu Fugaru, Laura Stoica, Anca Țurcașiu, Manuela Fedorca, Pepe, Luminița Anghel, Cristina Spătar, Lili Sandu, Annes.

Ediția din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, în perioada 13-14 august 2022, astfel:

* În prima zi a festivalului se va desfășura competiția tinerilor cu vârste între 16 și 25 ani, etapă în care concurenții urcă pe scena de la Amara acompaniați live de orchestra condusă de compozitorul Ionel Tudor, urmând ca seara să fie încheiată de concertul Deliei și Kaira. Pentru faza finală s-au calificat următorii concurenți: Filipoiu Eleonora, Irimia Eliza, Ion Laura, Doană Ana-Maria, Mihai Bianca, Tudorache Cătălina, Andrei Theodor Octavian, Cristea Andreea, Toader Luana, Cucu Alexandru Ovidiu, Nacu Iulia Miruna și Bucă Nicolae Andrei.

* În a doua zi a Festivalului „Trofeul Tinereții“ are loc Gala Laureaților, când emoțiile se sting și este rândul celor de la Taxi și Mario Fresh să încânte publicul, accesul acestuia fiind liber.

Pentru detalii suplimentare puteți contacta la telefon: 0243.266.102 sau pe adresa de e-mail consiliullocalamara@vahoo.com.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved