Despre cei care au fost

Fiinţele care trăiesc pe pământ simt fizic trecerea timpului. Dacă n-ar fi aşa, societatea omenească ar fi una statică, obosită şi plictisitoare. În segmentul nostru temporal avem familie, prieteni şi fără să fim neapărat conştienţi de asta consolidăm temelia societăţii viitoare. La un moment dat, simţim acut dispariţia prietenilor, iar universul devine parcă mai searbăd.

Trecerea în nefiinţă a lui Marian Ştefan era previzibilă, chiar el era conştient de asta şi mi-o repeta de fiecare dată când vorbeam la telefon.

Cu libertatea de mişcare limitată de autonomia unui aparat de respirat, tânjea după întâlnirile noastre literare. La telefon se descărca verbal de tot ce nu reuşise să ne spună în lunile de singurătate. La o escapadă cu grupul Helis în Deltă mi-a rămas în memorie rugămintea disperată a lui Vasile Iordache:

– Preia-l pe domnul Marian, întreabă-l ceva, orice, că pe mine m-a înebunit de aseară până acum!

Era dimineaţă, iar ei împărţeau aceeaşi cameră. L-am preluat vreo două ore, după care i l-am pasat lui Ghe. Dobre, care i l-a predat lui Bunoaica, acesta lui Dan Elias şi aşa mai departe. Mie îmi făceau o reală plăcere discuţiile cu Marian Ştefan. Îi aminteam de fiecare dată că trebuie să-şi scrie memoriile. Spre satisfacţi mea, chiar a făcut-o, cu real talent literar. A fost şi rămâne un istoric, dar mai ales un scriitor remarcabil.

Nimeni nu se aştepta ca Răzvan Ciucă să moară. În primii ani de liceu fusese mentorul meu. El mi-a indus pasiunea pentru folclor şi etnografie. Multe dintre obiectele aflate în custodia muzeului judeţean le-am identificat pe teren împreună.

A fost sufletul plin de energie al muzeului de etnografie şi mai târziu părintele muzeului agriculturii. Trăia pentru munca sa, a fost iubit de unii şi contestat de alţii, dar personalitatea sa dominantă a impus de fiecare dată. Derapajul de după pensionare a fost reacţia inconştientă a unui om care o perioadă n-a mai ştiut ce să facă cu energia creativă ce îi umplea mintea. Îndemnat de noi, helisiştii, a început să scrie beletristică, valorificând întâmplările adevărate din tumultoasa sa existenţă. Talentul său ne-a impresionat. Ca şi Marian Ştefan istoricul, s-a metamorfozat într-un prozator de talent. Faptul că în ultimii ani discuţiile cu R.Ciucă se transformau irevocabil în lungi şi exasperante monologuri sunt sunt, așadar, explicabile. L-am înţeles şi l-am iubit chiar şi atunci când cei mai mulţi îi închideau uşa.

Oricum ar fi fost, prietenii care au trecut dincolo sunt mereu vii în gândurile mele. De fapt, ei ne dau puterea de a trăi şi creea.

F.M. Ciocea