Ialomitastea
Nr. 1054, Anul , din 8-Aprilie-2020



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Poveste (fără seamăn de) frumoasă din Urziceni, via… Ierusalim (V)

„Dar sunt și alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus și care,
dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul,
cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris.
Amin” (Ioan 21: 25)

Observația sfântului Evanghelist Ioan rămâne, până astăzi, adevărată și actuală, dacă avem în vedere noianul de întâmplări care au răscolit atunci lumea ebraică, dar și pe cea de până astăzi, dar mai ales tot ce s-a scris cu credință, despre credință, de-a lungul timpului.
Depănam într-unul din serialele trecute primele impresii ale mele din momentul în care am aterizat pe pământul sfânt, Israelul: piatră peste piatră, case peste piatră, blocuri peste piatră, biserici peste piatră, moschei peste piatră, șosele peste piatră. Numai că, dacă străbați țara aceasta în lung și-n lat, urmărindu-i istoria de câteva mii de ani, constați că pietrele acestea au ceva sfânt în ele, fiecare piatră are sau spune câte o poveste, iar toate la un loc povestea unui mic popor care a reușit să străbată veacurile. Și mai uimitor pentru mine rămâne modul exemplar în care s-au solidarizat evreii de baștină cu cei din lumea întreagă, de au reușit să clădească o țară modernă, apărând-o, în dese războaie cu vecinii, aflată, totuși, acum, într-un avânt demografic și economic fără precedent și având un cuvânt greu în politica internațională. Pur și simplu, oriunde îți întorci privirile, descoperi numai clădiri noi sau în construcție. Cu tot ritmul extraordinar în care se construiește, totuși mai este multă nevoie de noi locuințe, iar prețurile lor și ale terenurilor de sub ele „nu sunt mici”, mă informează ghida, pe care o tot cercetam cu întrebări, dumneaei nerămânând datoare cu răspunsurile.
Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre multitudinea de evenimente pe care le-am trăit personal în cele șapte zile cât a durat pelerinajul organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, sub oblăduirea preotului Ioan Șolea de la biserica „Sf. Gheorghe” din Buzău. Este dificil de prezentat oră de oră, zi de zi, fiecare moment, așa că o selecție devine obligatorie.
Primul lucru pe care l-am făcut a doua zi, după prima noapte dormită în Betleem (Betlehem) la „Hotelul Păstorilor”, când telefonul de la recepție a sunat deșteptarea, la ora 6,30 (oră neobișnuită pentru mine, dar a trebuit să mă adaptez), a fost să servim micul dejun, care numai mic nu era. În nici un caz nu puteai să-ți pui mintea și stomacul cu bogăția și varietatea de pe platouri, căci te autoserveai, să zicem: ceai, cafea, sucuri de câteva feluri, fructe la discreție, apoi brânzeturi, omlete, ouă fierte (se descojeau parcă automat), lapte. Bineînțeles că unii dintre colegi au mâncat să le ajungă până seara, alții au mai băgat ceva sandviciuri și prin buzunare sub privirile mirate, dar îngăduitoare ale supraveghetorilor destul de discreți, care, uneori, mai certau doar din priviri vreun prea mare îndrăzneț, cu un pachețel mai burdușit, demonstrându-ne că se pot da lecții de comportare civilizată și cu discreție, fără vorbe. Mi-amintesc că, odată, la un hotel din Budapesta, ungurii au făcut un mare tărăboi, sechestrând tot grupul pentru cineva dintr-ai noștri care furluase de la micul dejun, de altfel, foarte sărăcăcios, câteva bucățele de brânză topită. Revenind, asta doar la primul dejun, întrucât problemele de minimă civilizație s-au rezolvat de la sine, căci românul este, totuși, destul de receptiv, considerând că este mai elegant să dai 10 dolari pe un falafel la prânz decât să te urmărească cu niște priviri destul de insistente și certărețe un arab (palestinian) supraveghetor.
Odată urcați în autocarul la volanul căruia ne aștepta răbdător șoferul Ilie (Elias), fix la 7,30 am pornit la drum. După câțiva km, tocmai când doamna ghidă Edith Yosef ne prezenta programul și, desigur traseul pentru ziua respectivă, o doamnă din grup și-a adus aminte că a uitat telefonul în cameră, la hotel. Desigur, foarte elegant, ghida ne cere permisiunea să ne întoarcem pentru recuperarea obiectului, iar nea Ilie, la un semn, și găsește o mică portiță de întoarcere, căci șoseaua era destul de îngustă, deh! piatră peste piatră….
Pornim voinicește la drum, nea Ilie recuperează timpul pierdut mărind viteza pe șoseaua șerpuindă și încolăcind dealuri și coborând în văi nu prea adânci, până ajungem, nu la un așezământ monahal, ci în fața unui market de obiecte religioase, unde ghida ne-a comunicat că între vânzători (de diferite nații) se află și o româncă. Desigur ne-a instruit că trebuie să negociem, căci dacă cumpărăm mai multe obiecte din același sortiment, prețul scade, ceea ce s-a și verificat, că aveam acces liber la raft. Lista cu inventarul obiectelor ce se aflau la vânzare ar umple câteva zeci de pagini. În esență, erau însemne religioase, de la cruciulițe de multe mărimi, coliere, lumânări, sculpturi mai mici și mai mari din trunchi de măslin, ajungând până le mărimi naturale, cu prețuri care te amețeau. Oricum, magazinul era foarte bine aprovizionat și plasat în calea drumeților – pelerini. Dacă eu am reușit să cheltui vreo 20 de dolari, alți colegi au lăsat la casierie și câte o sută, după socoteala mea, tot grupul a lăsat cam vreo 1.500 de dolari. Era primul contact al grupului cu un astfel de magazin, dar aveam să constatăm că în fiecare zi era programată o singură „ședință” de cumpărături, mereu în altă locație. Modalitate extrem de eficientă ca să nu ne „rătăcim”, mai ales că ghida ne număra la fiecare urcare în autocar. Cam același lucru se întâmpla și cu dejunul: mereu în altă locație, dar cu același falafel. Ne obișnuiserăm deja...
Ziua aceasta avea să devină memorabilă pentru tot grupul. De-abia când am ajuns la destinație am realizat de ce ținea cu tot dinadinsul ghida să nu pierdem timpul. Era ajunul Bobotezei pe stil vechi, iar aici era obiceiul ca să vină la apa Iordanului, la locul unde se vărsa în Marea Moartă, însuși Patriarhul Ierusalimului, s-o sfințească, aruncând crucea. Ca să nu pierdem spectacolul acesta unic, trebuia să găsim locuri tot mai în față, undeva pe o platformă amenajată, pe unde avea să treacă Patriarhul, ceea ce s-a și întâmplat. Cu toată silința, n-am sosit printre primii, dar am apucat locuri, bineînțeles în picioare, într-o poziție privilegiată, de o parte și de alta a punții pe care avea să treacă Înaltpreasfinția Sa. Desigur că locurile de pe scaune și bănci erau de mult timp ocupate. Totul era bine organizat: toalete mobile, umbrele, un ecran uriaș pentru cei care nu apucau să se apropie, nimic de băut, nici de mâncat. Era cineva cu niște înghețată, dar prețurile te amețeau, așa că puțini se încumetau… Dacă noi am ajuns cam pe la 10 și ceva, Patriarhul a sosit cam pe la ora 11, 30, anunțat fiind de o echipă de tineri costumați pitoresc și bătând ritmat din tobe și cântând din trompete, în marș. Între timp, deja platoul s-a umplut de o lume extrem de pestriță la culoare, dar foarte liniștită și pătrunsă de solemnitatea evenimentului. Cât despre ceremonial, a fost destul de simplu. O slujbă ținută de către Patriarh (mic de statură, cam 1,50 m), bineînțeles înconjurat de însoțitori, aruncarea crucii în apa Iordanului, pescuirea acesteia și apele au devenit sfinte, din care puteai să iei aghiasma mare. Zic unii că în momentul acela marea întoarce apele râului înapoi, că chiar au văzut astfel de valuri. Părintele Șolea a făcut ce a făcut și a obținut aghiasmă chiar de la Patriarh, a venit la noi, după câteva zile, cu o sticluță din care ne-a picurat în sticluțele noastre, urmând ca noi să o înmulțim și s-o însoțim cu apa de la Izvorul Maicii Domnului, unde am ajuns, chiar în preziua plecării. M-a impresionat nu atât acest ceremonial cu semnificațiile sale, pe care l-am urmărit pe ecran, cât momentul plecării. Nea Ilie a ieșit cu greu din parcarea rezervată, dar pe drum (era deja cam ora 13 și ceva), la întoarcere, ne-am întâlnit cu cohorte de credincioși, cred că de pe tot globul, care, pe jos, se îndreptau, unii, abisinieni, etiopieni cu copii în brațe, în spate sau în cărucior, spre locul unde se desfășurase deja ceremonia religioasă. Nu am citit pe chipurile lor, din mersul autobuzului, decât mers voios, liniște, bucurie, încântare, împăcare. Când am ajuns sus, pe platou, vă las pe dumneavoastră să vă imaginați cam cum este să privești (admiri) cam o mie de autocare așteptându-și cuminți pasagerii. Înmulțiți dumneavoastră cu 50 de locuri fiecare și veți afla cam câtă populație se găsea în acel moment pe platoul inițial, pe drum, „și câte or să mai sosească”, ne informează ghida. Cred că acolo era reprezentat întreg globul…Creștini de pe toate continentele…
Instantaneu, mi-a răsărit în minte cuvântul ȘALOM, atât de drag evreilor.

( Titi DAMIAN )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.