Ialomitastea
Nr. 1048, Anul , din 16-Februarie-2020



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
ActualitateVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Peste o mie de cazuri de infecții acute de căi respiratorii superioare, înregistrate în Ialomița

În urma unei situații statistice prezentate de Direcția de Sănătate Publică Ialomița, în săptămâna 20-26 ianuarie 2020, declarată săptămână epidemică, la nivelul județului Ialomița au fost înregistrate 1.081 de cazuri de infecții acute de căi respiratorii superioare (IACRS), din care 40 au necesitat internare. Numărul cazurilor de îmbolnăvire este în creștere față de săptămâna anterioară când au fost înregistrate 811 cazuri, 49 de persoane necesitând internare, dar și față de media celor trei săptămâni anterioare de 563 cazuri, fiind înregistrată o creștere de 92%. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când s-au înregistrat 1.749 de cazuri, numărul IACRS este mai mic.
Tot în această perioadă, în evidențele DSP Ialomița au fost înregistrate 204 pneumonii, din care 40 au necesitat internare. Situația este în creștere față de săptămâna anterioară, când au fost identificate 179 de cazuri cu 32 internări, și față de media celor trei săptămâni anterioare când procentul a crescut cu 63%, respectiv cu 125 cazuri. Și de data aceasta, DSP a declarat o săptămână epidemică.
Prin comparație cu aceeași perioadă a anului 2019 când s-au înregistrat 320 cazuri, numărul îmbolnăvirilor a fost mai mic.
În ceea ce privește cazurile compatibile cu gripa (care corespund clinic definiției de caz, unele având și test rapid pozitiv), 72 de persoane au fost diagnosticate cu virusul gripal, însă niciuna dintre acestea nu a necesitat internare. A fost totuși înregistrată o creștere față de săptămâna anterioară când au fost identificate doar 6 cazuri, dar și față de media celor trei săptămâni anterioare de 4 cazuri. Similar cu aceeași perioadă a anului 2019 când s-au înregistrat doar 49 cazuri, numărul persoanelor diagnosticate a fost mai mare.
Pentru sezonul epidemic, județul Ialomița a primit de la Ministerul Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică 34.230 de doze de vaccin antigripal pentru 48.186 de persoane catagrafiate. Din acestea, doar 33.074 de doze au fost administrate astfel: 12.576 bolnavi aflați în evidență cu afecțiuni cronice; 34 copii cu vârsta cuprinsă între 6-59 luni; 13 gravide; 1.971 cadre medicale; 334 persoane instituționalizate; 18.146 persoane peste 65 de ani. 1.156 de doze au rămas în teritoriu la medicii de familie, în curs de administrare.
Numărul total de persoane catagrafiate din grupele de risc este de 48.186.
Dr. Mihaela Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Ialomița, ne-a declarat că nu s-au primit până în prezent solicitări de la medicii de familie pentru suplimentarea dozelor de vaccin și nici din partea Ministerului Sănătății nu au fost informați că urmează să se livreze o tranșă suplimentară de vaccin antigripal.
( )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.