Ialomitastea
Nr. 1027, Anul , din 4-Iulie-2019



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Tinel, pe post de fundaș la România Tv

Joi, 27 iunie 2019, ora 19,00. Semifinala Campionatului Euopean de Fotbal U 21, între România și Germania. Pe stadionul din Bologna, aproape 20.000 de suporteri români s-au adunat pentru a susține echipa României, calificată în semifinale după 0-0 cu Franța. Toată suflarea României, inclusiv cea de peste hotare, trăiește emoția meciului. Niciun politician nu mai este prezent în studiourile de televiziune, preferând să urmărească acest important meci de fotbal, din fotoliu, acasă. Singurul prezent la o emisiune cu caracter politic a fost deputatul Tinel Gheorghe, care a ocupat, ca de obicei, scaunul la postul România Tv.
Timp de o repriză a jucat pe post de fundaș și m-a obligat să mut televizorul din dormitor, alături de cel din sufragerie,pentru a-l urmări cum joacă. În calitate de fundaș, avea ca sarcină să oprească echipa adversă să înscrie. Rolul său era de a lua mingea adversarilor (adică vorba din gură) și când arbitrul (moderatorul) nu vedea, să faulteze. A intrat în teren cu un telefon și o tabletă de culoare roșie (pentru a avea ciuma pe masă), pe care le tasta si aștepta indicații de la antrenor.
Tricolorii au jucat excepțional primele 45 de minute ale duelului pentru calificarea în finală, au condus la pauză, dar nu au putut menține ritmul până la final și au pierdut cu 2-4. Regulamentul a prevăzut pauze pentru hidratare, temperatura pe teren fiind de 38 de grade. Și domnul Tinel s-a hidratat, consumând apa din paharele oferite de televiziune, chiar dacă juca sub influența aerului condiționat. Vechiul coleg de echipă de la PDL seniori, Theodor Stolojan, a fost faultat de Tinel Gheorghe în minutul 28, când afirma că Iohannis v-a promulga Legea Pensiilor. Faultat a fost și cunoscutul avocat Lucian Bolcaș, care a atacat afirmând că „nu merită să dărâmi un edificiu atât de complex în care își pun speranța atâția oameni”. După două pase greșite, Tinel ripostează: „De acord cu dumneavoastră, dar merită ca eu care am fost un bun platnic la contribuțiile sociale, la bugetul statului, să nu am această suspiciune că nu pot să-mi iau pensia pentru că angajatorul nu plătește la un moment dat contribuțiile?”. Unsprezece metri! Tinel a făcut henț în careu. Nicio grijă că Parlamentul de unde încasează lunar peste o sută mii lei plătește la zi contribuțiile sociale. Poate televiziunile la care joacă pe fals să nu-i vireze banii, dar se compensează cu pensia suplimentară pentru mandatul de deputat. Pardon, fundaș. Și să stea liniștit că are abia 55 de ani și 5 luni și până la pensie mai are cam 10 ani și atunci când vor fi liberalii la putere vor putea modifca legea, vor putea să taie pensile și salariile, cum au mai făcut-o.
După prestația slabă a fundașului Tinel, conducerea l-a exclus din lot și l-a trimis să se antreneze pe Podul de la Dridu. Normal, trebuia transferat în locul natal, la Podul Turcului, dar acesta nu e reabilitat. În repriza a doua a meciului a fost înlocuit de cel care i-a pus mingea în bocanc, Traian Băsescu. Acum, când a intrat în vacanță, îi recomand domnului Tinel să citească în „Evenimentul Istoric” din septembrie 2018, la pagina 76, nota marelui Eminescu: „Să-și aducă aminte și țara și Domnitorul că partidul liberal al d-lui Brătianu a voit să-l răstoarne mai întâi printr-o vastă conspirațiune organizată și pe urmă prin intrigi parlamentare provocate de primul ministru d.I. Ghica și susținute prin turburări de strade, ațâțate de poliție”. Asta este, urmând acest exemplu, parcă și la noi acum, liberalii folosesc aceleași metode pentru a răsturna guvernul.

Gheorghe Marinel
( )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.