Ialomitastea
Nr. 2026, Anul , din 13-Iunie-2019



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Limba noastră cea română

Nu ştiu dacă astăzi, la şcoală, se mai învaţă despre „Două fete şi-o neneacă” a Bardului de la Mirceşti, despre Coana Chiriţa şi „furculisioanele” ei lingvistice, despre Guliţă şi ceilalţi. În acea vreme era de bon-ton limba franceză, iar Vasile Alecsandri, scriitorul care s-a bucurat de admiraţie, recunoaştere şi popularitate nu s-a sfiit să ironizeze cosmopolitismele „Coanei Chiriţa de la Iaşi”, „… din provincie” şi ale tuturor celor ca ea.
Departe de simţul realităţii, după evenimentele din decembrie 1989, sfertodocţii şi-au dat în petec, întrecându-se în romglezisme de baltă fără a realiza ridicolul, dar şi efectul dăunător al situaţiei. Mai mult chiar, o instituţie a cărei menire era promovarea culturii româneşti - Institutul Cultural Român condus de führerul antiromân H.R. Patapievici - emitea comunicate într-un limbaj abramburit, greu de înţeles şi deloc de acceptat, declarându-l pe „Luceafărul poeziei româneşti”„cadavrul din debaraua românilor”. Mai mult de-atâta, Man-debilul Orbitor, un „Mitläufer” tocător de bani al I.C.R.. şi „HoRoPa” au infestat Europa cu literatura pornografică. Într-un editorial din 2013[1]: „Elita 'telectualilor, gruparea Liiceanu-Pleşu-Patapievici & Co. nu a făcut economie de osanale când a fost vorba de preamărirea romanului « Orbitor » al lui Mircea Cărtărescu. Graţie bunei sale colege, Catrinel P. şi a porno-scato-fizicianului I.C.R., « dr. humoris causa » HoRoPa, în pofida faptului că a a fost tradus de către I.C.R., pe bani publici, în 18 limbi străine şi 60 de ediţii (venit personal în 2010 - peste jumătate de milion de dolari), « Orbitor » se pare că nu a fost citit de aproape nimeni. Recomandat, în anul 2006, la Premiul Nobel de aceeaşi cloacă libidinoasă, Man-debilul Orbitor a fost decorat de către şeful statului cu Ordinul „Meritul Cultural" în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatura”, iar de fantomatica şi neconstituţionala Casă Regală a Republicii România cu medalia „Nihil sine Deo”, deşi medaliatul este ateu declarat. Pentru ce gen de „literatură” a primit premiul menţionat, puteţi constata din cele ce urmează: „Uite cum e cu ţara: cică limbricul iese cu fi-su dintr-un c** plin de că**t, ca să-i arate cum e afară [...]. Limbricu-ăla mic se gândeşte ce se gândeşte şi dup-aia zice: Păi, tăticule, dac-aici e atât de frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă?, în duhoarea aia de că**t, în bezna aia groaznică? Da' taica-su-i zise răstit: Fiule, să nu mai vorbeşti aşa! Aia-i Patria!" („Orbitor. Aripa dreaptă”, Bucureşti, Editura Humanitas - condusă de Gabriel Liiceanu -, pag. 58).
Astfel de expresii reprobabile pot fi întâlnite la tot pasul în „opera” ne-nobeliatului şi cer iertare pentru prezentarea acestor obscenităţi, chiar dacă, din respect pentru cititori am pus steluţe acolo unde textul din carte este scris „complet original”. Condamnabil este faptul că titlurile Cărtărescului există în programa de lectură obligatorie a elevilor de liceu - prilej-pretext pentru a face vânzare inepţiilor acestui parazit literar.
Până la plecarea într-o lume mai bună, regretatul avocat apărător al limbii române George Pruteanu s-a luptat aproape de unul singur cu agramaţii, cu maneliştii şi cu toţi care poluau graiul românesc. După el, puţini au fost şi sunt cei care slujesc această misiune sacră, iar miniştrii educaţiei… dar să nu pomenim de funie în casa spânzuratului
Aud la unul dintre posturile de radio o altfel de limbă română: în locul cuvântului „magic” (de la magie) aud romglezul „megic”, în loc de „festival”, auzul îmi percepe „festivăl” şi alte „inovaţii limbistice” şi combinaţii de scamatorie non-verbală pe care le compar, volens-nolens, cu „furculisionul” Coanei Chiriţa. Până şi unica unitate militară din „oraşul de sub Capela” poartă o denumire „pur românească”: „Centrul de Instruire pentru Geniu « Explosiv Ordonance Disposal » (E.O.D.) şi apărare « Chemichal Bacteriological Radiological and Nuclear Defense » (C.B.R.N.)”. Desigur, de „botezarea” unităţii militare nu se fac vinovaţi doar „băştinaşii” pentru că debila forţa militară din interior este în subordinea altcuiva decât a S.M.G al Armatei Române, dar asta-i altă poveste.
Pot fi definite astfel de găselniţe limbiste de proastă factură altfel decât snobisme slugarnice sau, mai pe şleau, prostie crasă?
Deşi există expresii româneşti în circulaţie care pot reda-explica acelaşi sens al expresiilor străine, sunt preluate robotic drept „neologisme” - chiar la nivel de stat, de guvern şi parlament -, cuvinte fără nicio legătură cu sensul folosit în limba română. Un exemplu edificator este cuvântul „Diaspora”, care la origini, conform DEx, este definit astfel: diáspora sf [At: SADOVEANU, O. XX, 308 / P: di-as~ / Pl: ~re / E: ngr διασπορά] 1 Totalitatea comunităților evreiești dispersate în afara Palestinei. 2 (Pgn) DIÁSPORA s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabucodonosor II, regele Babilonului. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora. DIÁSPORA s. f. totalitatea comunităților evreiești stabilite în afara Palestinei, mai ales în urma captivității babiloniene. ◊ (p. ext.) dispersare a unui popor, a unei comunități (adăugare ulterioară). (< fr., gr. diaspora)
În sumbrii ani ’50 ai dictaturii alogenilor sub protectorat sovieto-stalinist, mulţi impostori incompetenţi au fost cadorisiţi cu titluri nemeritate: profesori universitari, academicieni... Trist şi de un amuzament amar, în acea vreme nişte neica-nimeni au fost declaraţi profesori universitari. Unul dintre ei, nemulţumit şi imbecil pe deasupra, crezând că titlul de conferenţiar ar fi superior celui propus, a insistat: „Eu vreau să fiu numit conferenţiar universitar, nu profesor!”. Prostul şi-a dat seama prea târziu de gafa comisă… Aşa s-a întâmplat şi cu soţii Brucan, care, fără studii de specialitate au ocupat funcţii ce necesitau studii şi pregătire specială. Dar, ca şi în perioada anilor postdecembrişti, în România anilor ’50 era posibil orice…
Cuvântul „diaspora” a fost aruncat în gura căscată a mass-media din România în anul 1990 de Oracolul din Dămăroaia, „academicianul” scânteist Silviu Brucan (alias Saul Bruckner), soţul Alexandrei Sidorovici (acuzator public în procesele „Tribunalului poporului” în anii 1945-1946). La intervenţii şi presiuni insistente, noua ediţie a DEx a „corectat”-completat extinderea sensului cuvântului „diaspora” cu menţiunea deformantă premeditat: „Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine”.
Pot fi comentate şi alte cuvinte-expresii, precum: antisemitism, rrom sau rom, xeno-fobie, fascism, nazism, cărora, din raţiuni deliberate şi deformate, li s-au fabricat cu totul alte sensuri decât cele originale. Despre acestea însă, cu alt prilej.

Corina URZICEANU,
Italia
Art Emis Academy

( )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.