Ialomitastea
Nr. 2026, Anul , din 13-Iunie-2019



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Olimpicii din zona Slobozia, premiați de

Consiliul Județean Ialomița a aprobat prin hotărârea nr. 78/25.07.2018 acordarea de stimulente financiare unităților de învățământ, elevilor și cadrelor didactice cu rezultate deosebite în domeniul performanțelor școlare în cadrul programului ”Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățământul preuniversitar de stat, pentru anul școlar 2017-2018”, precum și Regulamentul de punere în aplicarea a hotărârii.
Festivitățile de acordare oficială a certificatelor și diplomelor de excelențǎ pentru olimpicii ialomițeni și cadrele didactice ȋndrumǎtoare ale acestora s-au desfășurat pe trei centre zonale (Urziceni, Fetești și Slobozia), în zilele de 10.11 și 12 decembrie 2018. Având în vedere numărul mare al premiaților, evenimentul de la Slobozia, din data de 12 decembrie 2018, a cuprins două ceremonii, una pentru gimnazii și școli profesionale și alta pentru licee, ambele desfășurându-se în Sala de festivități EUROPA a Consiliului Județean Ialomița.
Ceremonia ediției a III-a de acordare oficială a certificatelor și diplomelor de excelență pentru olimpicii ialomițeni și cadrele didactice ȋndrumǎtoare ale acestora a fost organizată de Consiliul Județean Ialomița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. Ea a fost onorată de prezența elevilor și profesorilor ȋndrumǎtori premiați, directorilor și reprezentanților școlilor beneficiare de granturi, părinți, precum și a oficialităților de la nivel județean și local, domnii Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore și Ionel Gae, vicepreședinți ai Consiliului Județean Ialomița și doamna Profira Gabriela Borodea, directorul Casei Corpului Didactic Ialomița au participat la ambele ceremonii, în timp ce la festivitatea de premiere a școlilor gimnaziale și profesionale s-au alăturat și Rudolf Gradea, viceprimarul Municipiului Slobozia și doamna Manuela Zainea, Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Programul manifestării a fost moderat cu talent și dezinvoltură de Gabriela – Cristina Stanciu și Anca Zuluf, eleve ale Liceului Pedagogic ”Matei Basarab” Slobozia. Corul Școlii Gimnaziale “Sf. Andrei” Slobozia, dirijat Cristian Mitu a intonat Imnul de Stat al României, după care au urmat alocuțiunile oficialităților județene și locale, ȋnmȃnarea Certificatelor de Excelențǎ celor 12 unitǎți de ȋnvǎțǎmȃnt preuniversitar de stat din zona Slobozia beneficiare ale granturilor, înmânarea diplomelor de excelență elevilor premiați individual sau pe echipe, precum și profesorilor ȋndrumǎtori.
În alocuțiunile sale, domnul Victor Moraru a spus: „(...) Am deplin temei să mă pot adresa dumneavoastră și cu formula ”Excelențele voastre”, pentru că suntem în compania unor performeri de excepție, elevi și profesori îndrumători deopotrivă, care au determinat, prin muncă asiduă, tenacitate, studiu individual intens și permanent, creșterea performanței școlare la nivelul județului Ialomița și obținerea unor rezultate mai bune la nivel național. De asemenea, ediția a treia a „Premiilor de excelență” se desfășoară într-un moment de referință al istoriei României, celebrarea Centenarului Marii Uniri, iar prin dumneavoastră, parte din elita intelectuală a județului Ialomița, suntem fi siguri că putem ridica la înălțimea idealurilor înaintașilor noștri! Pentru Consiliul Județean Ialomița, educația a fost și rămâne o prioritate strategică, întrucât înțelegem educația ca un serviciu de interes public major pentru societatea de astăzi și cea de mâine!(...) Suntem preocupați să situăm școala pe locul real și important care i se cuvine în societatea românească, să stimulăm performanța școlară în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat ialomițene și competiția între școli, pentru a da calitate și valoare pregătirii generațiilor de elevi de astăzi pentru viitorul societății românești!(...) Consiliul Județean Ialomița este convins că, desfășurarea cu succes a proiectului multianual „Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni”, a avut darul nu numai să recompenseze performanțele deosebite obținute prin munca asiduă a elevilor şi profesorilor îndrumători la faza județeană a olimpiadelor școlare, dar a adus asemenea rezultate și pe cei care le-au realizat, în spațiul public, pentru a fi cunoscute și recunoscute de întreaga comunitate a județului Ialomița. (...) Analizele efectuate de autoritatea administrației publice județene pe care o conduc în ceea ce privește implementarea proiectului „Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățământul preuniversitar de stat” relevă, fără putință de tăgadă, că orientarea strategică a Consiliului Județean Ialomița pentru sprijinirea educației prin diferite forme, a fost corect și obiectiv fundamentată și poate rămâne o direcție de acțiune importantă, pe un orizont de timp mediu și lung, deoarece răspunde, prin scop și obiective, cerințelor și priorităților strategiei Europa 2020. Felicitări pentru munca depusă și rezultatele de excepție obținute și succese mai mari în anii care vin! La mulți ani!”
Pentru cele 12 unități din învățământul preuniversitar de stat situate în zona Slobozia au fost acordate 275 de premii la elevi și 94 la cadrele didactice îndrumătoare, valoarea totală a premiilor însumând 161.650 lei! Între performerii „Premiilor de excelență” din anul școlar 2017 -2018, zona Slobozia se distinge din nou prin accederea la 64 la sută din totalul elevilor premiați, 67 la sută din numărul profesorilor îndrumători și 77 la sută din valoarea totală a premiilor!
Au beneficiat de granturi și au primit Certificate de Excelență următoarele unități de învățământ :
Licee: Colegiul Național “Mihai Viteazul” Slobozia (director, Buzu Vitalie); Liceul de Arte “Ionel Perlea” Slobozia (director, Petre Gheorghe Cǎtǎlin); Liceul Pedagogic “Matei Basarab” Slobozia (director, Adriana Matache); Liceul Tehnologic “A.I. Cuza” Slobozia (director, Mihalache Daniela); Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Slobozia (director, Ionescu Mihaela-Ecaterina).
Școli gimnaziale și profesionale: Școala Gimnazială “Sf. Andrei” Slobozia (director, Liliana Agapie); Școala Gimnazială Nr. 3 Slobozia (director, Claudia Stoica); Școala Gimnazială “George Vâlsan” Amara (director, Elena Mitran); Școala Profesională “Areta Teodorescu” Grivița (director, Hoinaru Gabriela); Școala Gimnazială Miloșești (director, Cipu Virgil); Școala Gimnazială “Alexandru Rădulescu” Mărculești (director, Stănculeanu Cristian); Școala Gimnazială “Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu (director, Soare Anda Rodica).
Elevii și profesorii îndrumători premiați au fost răsplătiți cu diplome de excelență, precum și cu...aplauze!
( )




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.