Ialomitastea
Nr. 980, Anul , din 21-Iunie-2018



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
euroinvest tel-a
itp-a
duo manager
lunca_2012
TARG APICOL
Cultura - SanatateVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă: Corâta

Viticultura, străveche îndeletnicire a poporului roman, s-a dezvoltat cu precădere în podgorii şi centre viticole vestite prin fineţea vinurilor, abundenţa acestora şi calitatea deosebită a strugurilor de masă.
Culesul a fost, din vechime, cea mai plăcută şi mai aşteptată muncă în podgorii, mai ales atunci când rodul era îmbelşugat. Ciorchinii se tăiau şi se puneau în diferitele vase care serveau la cules. Vasele pline se goleau în ciubere sau hârdaie. Apoi strugurii se zdrobeau cu mustitorul. Era prima operaţie de prelucrare a strugurilor, prin care se urmărea şi sporirea capacităţii de transport a vaselor.
După ce se termina culesul, se storceau strugurii mustuiţi. Operaţia a cunoscut mai multe procedee. Cel mai vechi era călcatul cu picioarele în corâtă – o albie scobită într-un trunchi gros, cu o gură de scurgere a mustului într-o parte.
În podgorii cu vinuri destinate consumului local, strugurii erau storşi numai prin călcare. Corâta se aşeza lângă cadă. Strugurii mustuiţi se turnau într-un sac special, aşa numitul sac de vie, realizat din aţă de cânepă răsucită, cu ochiuri mai rare şi o capacitate de două cofe. După ce se umplea, sacul se lega la gură cu o aţă de sac de vie şi se punea în corâtă. Cel care îl călca se spăla întâi pe picioare şi apoi începea să frământe sacul când cu un picior, când cu celălalt, strivind boabele. Mustul ieşea prin ochii sacului şi din corâtă se scurgea într-un vas special, numit curătoare sau dejă. Când nu mai curgea must din sac, se lua sacul de gură, se scutura ca să se adune resturile la fund, se răsucea partea goală şi apoi iarăşi se călca. În felul acesta se storcea bine tot sacul şi rămânea tescovina, numită şi boască, care se turna într-o cadă.
Un astfel de dispozitiv se regăseşte şi în patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii, parte din cele 182 de piese ce aparţin colecţiei Viticultură-Pomicultură. Este un obiect de uz gospodăresc, construit dintr-un trunchi de copac scobit. Capetele sunt întărite prin tije metalice trecute prin peretele vasului şi fixate la unul din capete cu piuliţe. Provine din localitatea Almalău, judeţul Constanţa, şi datează din prima jumătate a secolului al XX-lea. Această piesă o puteţi vedea şi studia la Muzeul Naţional al Agriculturii, în cadrul expoziţiei de bază LA PAS PRIN LUMEA SATULUI, în sectorul dedicat Viticulturii.

Claudiu Ionuţ Şerban, muzeograf

( )




Sondaj
?




hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
TURNEU SATORI
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.