Ialomitastea
Nr. 980, Anul , din 21-Iunie-2018



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
euroinvest tel-a
itp-a
duo manager
lunca_2012
TARG APICOL
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
”Eroinele României Mari. Viața de Front”

Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița în parteneriat cu Muzeul Județean Ialomița au organizat joi, 24 mai 2018, în incinta Centrului Cultural UNESCO ”Ionel Perlea”, Sala Studio, conferința intitulată ”EROINELE ROMÂNIEI MARI. Viața de Front”, eveniment ce face parte din cadrul ciclului de conferințe: CULTURA ȘI DIPLOMAȚIA. ELEMENTELE DE FORTĂ ALE UNEI ȚĂRI MICI.
Dedicată Centenarului Marii Uniri, conferința a fost susținută de istoricii: prof.univ.dr Adina Berciu- Drăghicescu (fiica marelui arheolog Dumitru Bercea) și prof.dr.univ Radu Ștefan- Vergatti (nepotul lui Apostol D.Culea, pedagog din Sudiți).
Cuvîntul de deschidere a aparținut gazdei evenimentului, doamnei Elena Balog, managerul Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, care a amintit cu recunoștință momentul de omagiere al sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, prezentându-i apoi pe invitați: domnul Ionel Gae - vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, domnul Gabriel Mușat - viceprimarul Municipiului Slobozia si domnul Gradea Rudolf - viceprimarul Municipiului Slobozia, fiecare luând parte la cuvant, exprimându-și aprecierea si admirația față de cei doi mari istorici.
Evenimentul a debutat cu prelegerile doamnei prof.univ.dr.Adina Berciu-Drăghicescu, care a prezentat volumul „Eroinele României Mari. Destine din linia întâi”, lucrare apărută în seria de publicații dedicate Centenarului la Editura Muzeul Literaturii Române, rodul unei ample cercetări în biblioteci și arhive. Lucrarea cuprinde activitatea femeilor militante pentru realizarea Marii Uniri și prezintă implicarea, dăruirea dar și sacrificiul eroinelor României Mari de la Regina Maria la săteanca Minerva Stanca(purtătoarea stindardului tricolorului al comunei Băița la Adunarea de la Alba-Iulia) și la slujitoarele Domnului, călugărițele din manastiri. Riguros sub aspect documentar, sintetic și bogat ilustrat, consistentul volum este dedicat ”tuturor femeilor ce au făcut eforturi materiale și morale uriașe și s-au jertfit pentru onoarea și demnitatea neamului omenesc”. Din cele aproape 500 de pagini, un capitol este dedicat exclusiv acțiunilor Reginei Maria a României, un altul, marelui sprijin venit din partea monahiilor, angrenate la rândul lor în acțiuni ale Crucii Roșii Române.
În completarea dezbaterii istorice, prof.univ.dr. Radu Ștefan Vergatti a informat publicul despre monumentul din orașul Slobozia care a aparținut unui prinț algerian pe nume Gherainia Mohamed, fost prizonier in lagăr. Mormântul său se află in Cimitirul Eroilor, iar monumentul este ridicat in centrul orașului, în locul in care acesta a fost împușcat.
Manifestarea s-a încheiat în aplauzele publicului numeros din sală format din scriitori, cadre didactice, bibliotecari, elevi, muzeografi, reprezentanți ai presei și diverși oameni de cultură.
Marea Unire a fost si va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. O epocă în care Femeia româncă a reușit să-și depășească propria sa condiție socială și slăbiciunile firești, de tot felul, venind alături, adesea cu o forță de dăruire și de credință neașteptată pentru unii.Virtuțile și puterea lor de rezistență în fața încercărilor , tăria lor sufletească și lacrimile lor au pavat însă drumul spre Marea Împlinire.
State Alexandra, Vali Șerban
( )




Sondaj
?




hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
TURNEU SATORI
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.