Ialomitastea
Nr. 947, Anul , din 16-Noiembrie-2017



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
euroinvest tel-a
itp-a
duo manager
lunca_2012
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Gheorghe Pandelică din Reviga, de la popie la răspopire

Asta e, am ajuns mare dacă ditamai Episcopia Sloboziei și Călărașilor s-a deranjat să mă informeze personal că Pandelică tatăl și fiul din Reviga nu mai sunt popi, pentru că din 29 noiembrie (A, da! Ziua Sfântului Andrei, care se zice că este protectorul României) 2011 au fost răspopiți. Asta e, Prea Sfinția Voastră, sunt un neinformat, drept pentru care îmi pun cenușă în cap și fac loc în acest colț de pagină informării taransmise de către Arhidiaconul Nicuşor Silviu Dascălu, consilier mass - media al Episcopiei.

Informare către,
Ziarul Ialomița,

În urma apariției articolului: „Incendiu în gospodăria preoților Pandelică din Reviga”, în Ziarul Ialomița, din data de 2 noiembrie 2017, de către reporterul Dan Marius Trică, Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor face următoarele precizări:
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a precizat prin nenumărate comunicate de presă publicate şi pe site-ul propriu în care a explicat situaţia canonică a domnilor Casian şi Gheorghe Pandelică, foşti preoţi în comuna Reviga, ce au fost scoşi din rândul clerului prin CATERISIRE (RĂSPOPIRE), în Şedinţa Consistoriului Eparhial (Instanţă de Judecată Bisericească) din 29 noiembrie 2011, prin Hotărârile nr. 17 şi 21 din 2011.
Urmare a caterisirii celor doi, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a numit prin decizie episcopală un alt preot care să păstorească această comunitate şi singurul îndreptăţit să săvârşească slujbele din comuna Reviga.

Biroul de Presă
al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

P.S. Dincolo de nuca-n perete aruncată de Episcopie, nu am de făcut decât un mic comentariu. Pe vremuri, cam cu cincisprezece ani în urmă, când informam pe bune ialomițenii și implicit Episcopia Sloboziei și Călărașilor că popa Pandelică tatăl nu este popă, ci… drac, nicio înaltă față bisericească nu s-a deranjat să mă informeze, la rândul ei, că Gheorghe Pandelică nu este necuratul, ci oficiant de slujbe religioase cu patalama la mână în Biserica Ortodoxă Reviga. Așadar, cum atunci biroul de presă al Episcopiei a ales să tacă mâlc, putea să o facă și acum.
( Nicolae TACHE )




Sondaj
?




hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
tritipan
LIVIU
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.