Ialomitastea
Nr. 933, Anul , din 17-August-2017



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
euroinvest tel-a
itp-a
duo manager
lunca_2012
Prima paginaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
BLITZ
Țara pensionarilor tineri

În România, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Asta pentru cei de rând, însă un pensionar special, militar s-au polițist, iese la pensie la 52 de ani, după 27 de ani de contribuție. Aceștia sunt echivalați la 40 de ani prin înmulțirea cu 1,5 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Astfel, un pensionar super-special iese la pensie la 42 sau 45 de ani, după 20 de ani de contribuție, iar până la 75 de ani încasează pensie timp de 30 de ani. Dacă un pensionar obișnuit trebuie să se mulțumească cu indexarea punctului de pensie, în funcție de rata inflației și de creșterea salariului mediu pe economie, pensionarul special avea parte de creștere ori de câte ori salariul din sistemul din care provine se majora.
Odată tăiată macaroana prin care bugetul țării era aspru păgubit, au început și nemulțumirile. Mulți actori care au jucat pe scenă sau în filme roluri de generali vor să aibă pensii ca generalii adevărați, iar pensionarii de 45 de ani vor pensii egale cu ale celor de 42 de ani, că le fură nevestele, aceștia avându-le mai mari.

Ploaia de la Dumnezeu

Seceta pedologică extremă și severă din zonele de sud și est ale României coroborată cu consumul ridicat de apă conduc la o rezervă de apă în sol situată sub punctul de ofilire al plantelor. Dacă înainte de 1989 România beneficia de sisteme de irigații pe 4 milioane de hectare, odată cu trecerea la capitalism sistemul a fost distrus, pentru că în noua societate irigațiile sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu. Acum, Ministerul Agriculturii încearcă să ducă la îndeplinire un amplu program de reabilitare și punere în funcțiune a sistemelor de irigații. Se prevede ca până în 2020 să fie irigate 500 mii hectare. De ce cheltuim miliarde de euro pe irigații când se poate apela la o icoană făcătoare de minuni, care poate fi așezată la capătul tarlalei, așa cum sunt panourile cu firmele care au livrat sămânța și gata ploaia, rămâne un semn de întrebare. Un prim pas de popularizare a fost făcut, duminică, 6 august, la Galați, când a fost plimbată pe străzi Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, vestită din vremuri pentru a aduce ploaia. Când se va găsi o icoană și pentru stăpânirea grindinei, a caniculei și furtunilor ?

Tocană de ciolan

Ingrediente : Mult ciolan de porc, patru porții mari și câteva mai mici de diverse culori. O blondă de Pleșcoi, un vârf de boc, o legătură mare de servicii cu urechi fine, o curte constituțională bine frăgezită, câteva cozi de procurori, două, trei sindicate stafidite. După ce se amestecă toate ingredientele se separă bugetarii de nebugetari, medicii de pacienți, profesorii de elevi și studenți, copiii de părinți, grașii de slabi și se lasă la decantat până se separă uscăturile. Separat, se ia un partid portocaliu, se întoarce când pe o parte, când pe alta, până devine de culoare galbenă ca lămâia și se împănează cu uscături din alte partide. Deasupra se presară vârfuri de boc și se freacă bine cu cozile de procurori. Și mai separate, se pune la răcoare două copane de cocoș și un cârnat de pleșcoi. Se dă totul la cuptorul DNA și se ornează cu cătușe. Din când în când, inventatorul rețetei gătită în stil popular o flambează cu stropi de whisky, turnând peste zeama rămasă baliverne crocante. În caz de indigestie, se apelează la 112.

Gheorghe Marinel


( Gheorghe Marinel )




Sondaj
?




hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
tritipan
LIVIU
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.