Ialomitastea
Nr. 1046, Anul , din 18-Ianuarie-2020



Categorii
Prima pagina
Editorial
Reportaj - Interviu - Anchete
Sport
Politica
Cultura - Sanatate
Zig-Zag Agerpres
Eveniment
Actualitate
Care va sa zica
Anunturi si Licitatii Publice
Mica publicitate
Contact
Horoscop zilnic
Arhiva
sc oyl company
racman-a
hotel ialomita-a
duo manager
lunca_2012
ALTEX
Reportaj - Interviu - Anchete
Jilăvenii, cu ochii spre trecut, dar şi spre viitor .

* Dialog cu Ene Miloievici Petre, primarul comunei Jilavele

Jilavele și Slătioarele, două sate cu o istorie veche, care vine cam de la mijlocul mileniului trecut (Documentul de atestare documentară vine din anul 1543. În ziua de 30 iunie, la Mânăstirea Mislea, Radu Paisie, domnitorul Țarii Românești, dă un hrisov unde se găsesc localitățile Orboiești - Adâncata de azi - și Slătioara. Deși primul sat atestat documentar din comunitate este Slătioarele, într-un document de la sfârșitul secolului al XVII-lea este arătat că „satul Slătioarele cele vechi ce se cheamă Jilava ot sud Prahova”, pentru ca atunci facea parte din judetul Prahova). Două sate care au cunoscut o dezvoltare deosebită pe la mijlocul secolului 18, dar mai cu seamă după primul război mondial, între cele două războaie şi chiar după. Acum, după 1990, alte vremuri, dar şi alţi oameni, care privesc cu alţi ochi spre lumea largă. Şi, firesc, vor şi ei să trăiască din ce în ce mai bine. Drumul nu este uşor, el trebuie făcut pas cu pas. Haideţi să vedem, împreună cu primarul Ene Miloievici Petre, care au fost paşii anilor din urmă, dar şi paşii care vor trebui făcuţi de acum înainte pentru ca vechile așezări să ajungă, odată şi odată, sate europene.


- Domnule primar, aş vrea să luăm ca punct de reper anul în care dumneavoastră ați ajuns primar şi să trecem, aşa, în fugă, peste anii care au trecut de la acele momente. Câţi dintrea aceştia v-aţi aflat în fruntea administraţiei din comuna Jilavele?

-Sunt primar din 2016. Dacă e să mă uit înapoi, am avut realizări, dar și nereușite, așa cum se întâmplă dealtfel cam peste tot. Oricum, eu spun că balanța înclină spre un mandat bun. Spun aceasta având în vedere că din toate proiectele pe care mi le-am propus unul singur nu a fost realizat, și anume alimentarea cu apă și canalizarea. Mă opresc la el și vă spun (nu ca o scuză, dar acesta este adevărul) că primăria Jilavele este arondată de șapte ani unui megaproiect condus de primăria Voluntari, cu treizeci de localități din Sectorul Agricol Ilfov și din județele Ialomița și Giurgiu. Din păcate, lucrurile se mișcă foarte încet.
Amenajare piață agroalimentară și sediu nou al primăriei

- Concret, vorbiţi-ne, pe scurt, de investiţiile majore din acești ani, insistând pentru început pe proiectele realizate din fonduri locale.

-Cu surse de la bugetul local în cei patru ani de când sunt primar am reușit să gândim și să finalizăm câteva proiecte absolut necesare pentru comunitățile din cele două sate ale comunei:
* s-a realizat anveloparea și schimbarea învelitorii Școlii nr. 1 Constantin M. Cantacuzino, proiect în valoare de 270.000 lei;
a fost construită o clădire anexă a primăriei, cu garaj, arhivă și spațiu SVSU în valoare de 150.000 lei;
* a fost împrejmuit cu gard stadionul din Slătioarele, lucrare la care s-au cheltuit 32.300 lei;
* au fost executate lucrări de întreținere drumuri prin pietruire, care au costat 30.000 lei;
* S-a executat împrejmuirea cimitirului din Slătioarele, lucrare care a necesitat și ea 20.000 lei;
* Un alt proiect a vizat construirea tribunelor la stadionul comunal, lucrare care s-a ridicat la 150.000 lei;
* un proiect care vine în întâmpinarea locuitorilor din comuna noastră dar și al celor din localitățile învecinate este amenajarea unei piețe agroalimentare în Jilavele, proiect aflat în derulare, cu o valoare totală de 270.000 lei;
un proiect destul de consistent ca fonduri alocate (330.000 lei), aprobat și la care vor începe lucrările în primăvară, este cel privind reabilitarea sediului primăriei, care presupune schimbarea acoperișului, executarea zugrăvelilor interioare și exterioare, schimbarea instalației termice, dar și dotarea acestor spații;
În fine, a fost amenajat un spațiu nou pentru biblioteca comunală, fiind dotată cu tot ce era necesar.
Cam acestea au fost proiectele realizate din fonduri proprii, pe care împreună cu Consiliul Local le-am prioritizat în funcție de necesități.

Școală nouă, modernă, cum puține găsești în județ

- Sursele locale sunt aşa cum sunt, adică insuficiente. Haideţi să trecem în revistă şi investiţiile realizate de-a lungul anilor din fonduri guvernamentale şi europene. Aţi avut şi dumneavoatră, ca alţii, rezerve în a apela la astfel de fonduri?

- Da, aveți dreptate, proiectele mai importante, care necesită sume nu prea la îndemâna administrațiilor locale, vin din surse externe. Nu am avut rezerve în accesarea lor, nici nu aveam cum, pentru că altfel nu am fi reușit să dăm o altă față comunei noastre. Din fonduri guvernamentale, prin PNLD 2, am reușit să accesăm fonduri pentru două proiecte majore, care altfel ar fi rămas dar la stadiul de visuri pentru jilăveni:
Primul se referă la asfaltarea a 12 străzi ale comunei noastre. Este un proiect mare, în valoare de 4.760.00 lei. Lucrările sunt avansate, au mai rămas de executat podețele spre curți și de turnat stratul doi de asfalt, lucrări programate a fi finalizate anul acesta.
Al doilea proiect, realizat tot prin PNDL, este „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școlii nr. 3 Constantin M. Cantacuzino”, un proiect în valoare totală de 1.009.600 lei. Azi ne mândrim cu o școală nouă, modernă, una dintre cele mai dotate la nivel de mediu rural din județ.

Utilaj multifuncțional cu bani europeni, teren sintetic prin ADI Ialomița

- Din fonduri europene?
- Prin fonduri europene am reușit achiziționarea unui utilaj multifuncțional în valoare de 85.000 euro. Utilajul are în dotare sărăriță, freză zăpadă, lamă zăpadă, tambur tăiat vegetație și toaletat pomi, în plus l-am dotat din surse proprii cu o cupă și cu o remorcă. Este o investiție care ne permite să ne gospodărim singuri, atât iarna cât și vara.
- Din fonduri județene?
Da, avem două investiții importante, efectuate prin ADI Ialomița sub coordonarea Consiliului Județean Ialomița. Prima se referă la construirea unui teren de sport sintetic cu noctură, realizat în anul 2018, valoarea totală a proiectului fiind de 220.000 lei. A doua investiție s-a concretizat anul trecut prin amenajarea unui parc modern, dotat după ultimele standarde în domeniu.

Proiect pentru rețea de gaze la porțile jilăvenilor

- Pe când vor avea jilăvenii rețea de gaze la poartă?
- Da, ați abordat un subiect care doare. Demersuri au fost și înainte, sunt și acum. Pentru o perspectivă pe care o dorim cât mai apropiată, am depus împreună cu comuna Moldoveni un proiect de înființarea a unei rețele de gaze în cele două comune. Îmi doresc și sper ca noua guvernare, sau poate cea care va urma după acest an electoral, să ne susțină în acest demers. În concluzie, nu pot să spun că nu se putea mai mult, dar nici că nu m-am implicat în fiecare zi în dezvoltarea și buna gospodărire a comunei Jilavele.

-În atenția dumneavoastră, cu siguranță, se află și bisericile de pe raza comunei. Colaborați bine cu preoții parohi?
- Am o relație foarte bună cu preoții celor două parohii, am fost receptiv la solicitările lor privind păstrarea lăcașurilor de cult într-o stare cât mai bună. Dacă pentru biserica nouă, aflată în construcție, am reușit să atragem deja fonduri importante, la biserica veche am întocmit de curând un proiect major de reabilitare, iar eu sper ca din primăvară să începem implementarea lui.

Când vine vorba de rețea apă și canalizare, timpul nu mai are răbdare

- Ca și perspectivă, îmi doresc să lansez un alt proiect pentru înfințarea rețelei de apă și canalizare. Dacă proiectul de care vă vorbeam la îmceputul dialogului nostru nu va porni în aceastpă primăvară, nu vom mai avea răbdare și vom lua lucrurile pe cont propriu. Este o necesitate, este dorința cetățenilor din cele două sate.

- Va continua programul de asfaltare în cele două sate?

- Vom implementa alte proiecte. Noi sperăm să coninue fainațarea prin programe guvernamentale. Dacă nu, vom căuta alte soluții

- Cum stați cu salubritatea în cele două sate ale comunei?

-Noi efectuăm acest serviciu cu o societate comercială (Supercom) și pot săpune că nu avem probleme majore. A, ba da, avem ceva probleme la stabilirea tarifelor pentru fiecare locuitor, dar vreau să-i asigur pe jilăveni că ne vom zbate în continuare să le ținem cât mai jos.

Înfrățirea Jilavele țintește titlul de campioană județeană

-Echipa de fotbal?

- Înfrățirea Jilavele a avut în campionatul 2018-2019 un parcurs de excepție, promovarea în Liga 4 făcându-se detașat de celelalte echipe. La fel și în turul actual al Ligii 4, acolo unde Înfrățirea Jilavele a condus în clasament până în ultimele două etape. Nu ținem la promovare în Liga 3, lucrul cel mai important este să avem o atmosefră frumoasă în sânul echipei, echipă formată în proporție de 90 la sută numai din jilăveni.

Un consiliu local constructiv

- Atmosfera din Consiliul Local?

Atmosfera din Consiliul Local a fost una în general constructivă, dar au fost și opinii diferite, dar care nu au degenerat, lucrurile fiind clarificate în mod corect
.
- Veți candida la alegerile locale din vară?

- Da, voi candida cu siguranță, activitatea depusă în acest mandat și perspectiva proiectelor îmi dă dreptul să cred la continuitate.

- Care din cele două sate vă sunt mai aproape de suflet?

- Am legat prietenii atât în Jilavele cât și în Slătiaorele, ne întâlnim de fiecare dată cu plăcere și îmi place să spunem lucrurilor pe nume.

- Câteva vorbe, ca încheiere a dialogului nostru?

- În încheiere, urez cetățenilor comunei noastre un an mai bun, sănătate și liniște.

Nicolae TACHE

[citeste]
Poveste (încântător de frumoasă) din Urziceni, via… Colilia


„Arta. Știm. O formă a fericirii.” Nu mi-am dat seama cum, prin ce mecanism s-a reactivat memoria mea involuntară, când mi-a scos din străfunduri această maximă, de fapt o parafrazare a celebrului dicton al genialului F.M. Dostoievski („Lectura. Știm. O formă a fericirii”), în momentul când eram pe punctul de a ieși din camerele înțesate cu colecții de obiecte ale muzeografului Gheorghe CIUTACU din Colilia, împreună cu prietenul meu, directorul Casei de Cultură Municipale din Urziceni, Nicolae Petrache, el însuși posesor al unei pinacoteci de invidiat, dar și al multor colecții alcătuite din piese rare (cai din bronz, ascuțitori, și încă alte vreo zece).
Sub soarele destul de blând al acestui sfârșit de decembrie, ieșiți din casa-muzeu, ne uitam aproape fără grai, unul la altul, apoi la ospitalierele noastre gazde, Coca și Gheorghe CIUTACU, lăsându-ne doar privirile să vorbească, admirativ: „Ai văzut?” Cred că aveam atitudinea unor inși care au fost teleportați din altă lume, după ce, timp de vreo două ore, din ce în ce mai extaziați, am tot urmărit explicațiile entuziaste, de profesioniști, ale gazdelor.
Aflaserăm și ne propuseserăm amândoi să vizităm, cu vreun an în urmă, colecția muzeală din Colilia al foarte modestului muzeograf, de care nu prea făcea mare caz, dar de fiecare dată când ne hotăram, intervenea ceva în decizia noastră. Eu apucasem totuși să-mi arunc o privire, într-un scurt popas, promițându-mi că voi reveni neapărat. Povestindu-i lui Petrache despre „comoara” de la Colilia, desigur că doar l-am „zgândărit”, stârnindu-i interesul, acum deja împlinit.
Îl cunoscusem cu mulți ani în urmă pe muzeograf, nu-mi mai amintesc împrejurarea, cu certitudine el era cel care m-a căutat, aflase, cred, despre lansarea primei mele cărți, „Fagul”, și venise să-l „recupereze” pentru o minunată colecție de scriitori ialomițeni, cum am descoperit că are acum, fiecare cu fișa, cu dosarul și cărțile lui, ba chiar și colecția în șase exemplare a revistei noastre de suflet, HELIS.
Încă de la primul contact, Omul acesta mi s-a lipit de suflet, urmărindu-mă conștiincios și credincios la mai toate lansările mele de carte: la Urziceni, Slobozia, Buzău, chiar și în satul meu natal, Muscelu-Cărămănești, de vreo două ori, mai mult chiar, nu știu de a reușit să convingă bibliotecara și autoritățile din Căzănești să-mi organizeze una dintre cele mai reușite lansări de carte, despre care aș putea scrie pagini întregi. Avea grijă, ca întotdeauna, să-i dau cărțile respective, afișele și invitațiile de rigoare pe care le mai și plastifia, sau orice alt obiect care considera că ar fi meritat să facă parte din colecțiile sale muzeale. Aflu, printre altele, că are drumuri în toată țara, o țese în lung și-n lat după obiecte, și-a făcut prieteni unde nu te aștepți, să zicem Neamț, Bacău, Buzău, București (la Casa Centrală a Armatei (expoziții de numismatică, medalii, Eminescu, decorații), Petroșani sau Cluj, cu care face schimb. Odată m-a auzit că mă interesează revista „Hyperion” din Botoșani, unde criticul Radu Voinescu publicase un articol despre MUSCELENII mei. La vreo două luni, a venit cu două exemplare…Am mai descoperit că are un fond impresionant de carte, multe dubluri, cărți rare, dar nu le ține numai pentru el, ci donează cu fișe, cu ștampile, bibliotecilor din Slobozia, Urziceni, Buzău, cine mai știe pe unde. Chiar eu l-am însoțit de două ori la biblioteca din Amaru (luase foc) căreia i-a predat vreo câteva sute. Drumuri a făcut și pe la Pârscov (muzeul „Vasile Voiculescu”), a ajuns chiar și la Bozioru, în legătură cu o carte despre Vestigiile Rupestre. Cutreieră țara, scotocește, cu știința muzeografului, pe unde nu te aștepți și descoperă ceea ce noi, profanii, nu observăm. N-are mașină mică. Drumurile sale sunt făcute cu autobuzul, cu trenul, dar de cele mai multe ori, cu autostopul. Are oroare de telefon mobil. Are un har de a-și face prieteni pe unde se duce, care-i deschid ușile ziua și noaptea. Recent am ajuns la Amaru. La intersecție ne-am despărțit. „Unde vei dormi la Buzău?”, îl cercetez cam îngrijorat, gândindu-mă că n-are timp să ajungă înapoi până seara. „Am prieteni buni acolo. Cineva mi-a dat pentru muzeu o mașină de cusut. Merge ceas!” Mai mult chiar, i-a „îmbolnăvit” pe toți ai casei, începând cu soția, cu cei doi copii, ba chiar și pe nepoți. Fiecare cu pasiunea lui!
O familie de pasionați colecționari, într-o casă, pe dinafară modestă, dintr-un sat pierdut în imensitatea Bărăganului. Consătenii au grijile lor, nu prea știu ce face el. Când a trebuit să ajungem și am întrebat de numele său, au dat din umeri, dar când am adăugat informații despre distinsa lui soție, ne-au lămurit: fusese asistentă medicală vreo jumătate de secol în sat. Moșise aproape tot satul...
Ne-au așteptat cu un fel de emoție reținută, de parcă am fi fost primii vizitatori, un fel de inaugurare, căci îi preveniserăm. De fapt nici vorbă să fim primii. Trecuse pe acolo și Bălăceanu Stolnici, după cum s-au dat de gol, în modestia lor, gazdele. Ne-au invitat în casă. De la intrare, am rămas stupefiați. O casă-muzeu. Poposim îndelung în fiecare cameră, apoi din hol în hol, toate încărcate, zăbovim îndelung, când la stânga, când spre dreapta, cu răsuflarea tăiată. Nici în visele noastre cele mai frumoase nu am bănuit că o să întâlnim, la un loc, atâta bogăție și atâta frumusețe! Ceea ce mi-a atras atenția încă de la început a fost rigoarea și profesionalismul în organizarea colecțiilor. Sigur că muzeograful de profesie, care este maestrul Ciutacu împreună cu soția sa, le are ordonate după regulile disciplinei, dar mie mi-ar fi imposibil măcar să enumer măcar titlurile tuturor colecțiilor, darmite al obiectelor. Pereți întregi de picturi, pictură naivă pe sticlă, filatelie, numismatică, sculpturi, obiecte necesare gospodăriei țărănești (muncile câmpului, pregătitul mâncării, transportul mâncării), îndeletnicirile țărănești de zi cu zi, ștergare populare (peste 100), felinare, ceramică, goblenuri (doamna este o excelentă creatoare), pe un hol, o imensă bibliotecă (cărți rare, frumos ordonate), și lista ar putea continua pe zeci de pagini. Afară, o altă expoziție în aer liber, cu unelte din gospodăria țărănească (plug, grapă, rariță etc.)
Toate ordonate, meticulos și cu știință, pe categorii, pe „specii”, dar mai ale curate, fără nici un fir de praf: „O lună și jumătate mi-a luat astă-vară de am reușit să le ordonez, să le șterg”, îmi spune cu mândrie nedisimulată. L-am crezut. Nu era nici un ungher al casei, cât de mic, în care să nu-și găsească locul vreun obiect. Atenție! Nu e o îngrămădire de obiecte. Fiecare își are fișa sa: de unde, de la cine, când a fost achiziționat. Acolo am găsit, fișat după toate regulile, „ciubultucul” meu de la Muscel (așa îl botezasem), de origine dacică, recondiționat.
O muncă imensă făcută cu pasiune, cu trudă, cu cheltuială, uneori cu umilințe, de către o familie, într-o viață de om, pentru un muzeu din miezul Bărăganului ialomițean, pentru bucuria sufletului ei, dar mai ales pentru fericirea celor care-i trec pragul. O dovadă că România profundă, morală, trăiește, în ciuda vicisitudinilor. O familie care se ridică, prin spiritualitate și demnitate, deasupra vremurilor. O familie cu România în suflet, iertând, prin demnitate, mișeliile trecutului. O familie (fostă) proprietară a 85 de ha de pământ, cu 15 copii, al cărui stâlp fusese luat la canal pentru 3 ani. Anica visează într-o noapte de iarnă că soțului i s-au furat bocancii. Ajunge acolo numai ea știe cum, cu bocancii tatălui ei, și-l găsește, într-adevăr, pe soț, fără bocanci, încălțat doar cu obiele, iar drept tălpi având niște coajă de copac. Acasă va fi interogată vreo jumătate de an la miliție de unde a știut că soțul a rămas fără bocanci. Apoi, i s-a luat vaca de la gura celor cinci copii de lângă ea, căci nu predase „cotele”, la timp, la stat...
Gheorghe CIUTACU: un OM pe care nu l-au încovoiat vremurile. Își duce, prin timp, menirea de muzeograf, să lase țării mărturia statorniciei spirituale românești în muzeul său din Bărăgan. Muzeograful, în timp, a devenit artist al meseriei acesteia unice. O artă rară, a fericirii semenilor, vorba lui Dostoievski, de muzeograf pasionat, neplătit. Doar pentru sufletul său…
Și-al României, aș completa eu.

Titi DAMIAN

P. S. „Totuși, nu le-or fi frică?” mă întreabă prietenul, când să ne suim în mașină. Din spatele grădinii, dintr-un țarc imens, se auzea lătratul fioros al unui Ciobănesc carpatin, în stare să se lupte și cu un urs. În curte, de veghe, vreo 10 de bibilici foarte gălăgioase. Când am ajuns acasă, am descoperit că ranițele noastre erau mai grele cu câte o grăsană bibilică. „Pentru Crăciun, drept trecere prin Colilia, o carne așa de fragedă, pentru o supă…”, adăugase Doamna…Cum să refuzi?
[citeste]




Sondaj
?




ALTEX
hotel parc-a
cabinet estetica-a
spala_bine
hotel ialomita new 2013
LIVIU
SERVICE INTERNATIONAL
Copyright 2004 - 2016 © S.C. IALPRESS S.R.L.  
Ia permisul din prima!
Intrebarile DRPCIV. Mediu de invatare. Legislatie. Pregatire completa pentru categoriile A, B, C si D.